Cum vorbim in Transilvania

Este probabil greu de înţeles de către străini felul în care noi, românii, râdem unii de alţii în funcţie de regiunea în care suntem născuţi; ascunde adevăruri amare dar amuzante. Moldovenii sunt înfăţişaţi drept leneşi, oltenii – drept fuduli, ardelenii – drept lenţi. Asta – ca să puteţi lega lucrurile.

Mai este de ţinut seamă de influenţele austro-ungare ce şi-au pus amprenta asupra limbii pe care o vorbim acum. La final, lăsând la o parte istoria şi – uneori – umorul de prost gust, trebuie să recunoaştem că Transilvania îşi datorează mare parte din romantism şi farmec accentului regional şi limbajului exprimat agale, însă amuzant şi colorat.

Nu te considera ardelean până când nu ai scos pe gură primul tău „ioi”. Ai avut o zi grea de lucru? Ţi-a împrăştiat pisica prin curte toate hainele pe care le-ai scos la uscat? Ai ţinut prea mult prăjitura în cuptor? Este timpul să foloseşti cuvântul magic. Cu un suspin obligatoriu după.

Fără să te gândeşti măcar, îl foloseşti de 50 de ori pe zi. Cel puţin. Şi nu e nici măcar o negaţie, ci un cuvânt de umplutură incluzând întreg spiritul Transilvaniei: „no”. Vei începe chiar să îl combini cu adverbe... şi verbele vor urma numaidecât.  

Mai dramatic decât „ioi”, dar mai puţin utilizat, „tulai” poate avea mai multe sensuri – de la surpriză la bătut la cap şi mai apoi la furie. Finalurile sunt însă fericite şi pline de haz.

Uită de „salut”, „bună”, „hei”! Eşti în Transilvania şi „servus” este norma aici. Pronunţat în diverse moduri. [Vei înţelege şi asta. În timp.]

Probabil că nu vei trece testul tău de „adopţie” transilvăneană până când „ni” nu va fi, în cele din urmă, sinonim în minte şi acţiuni cu „uite”, „ia” şi „fă repede”, chiar şi pentru standardele transilvănene.

Ultimele două sunt, în fapt, un adjectiv şi un adverb, însă, cumva, ardelenii le-au transformat în interjecţii. Nu vei mai spune „frumos” sau „drăguţ”; te vei obişnui să etichetezi totul ca „fain”.

Ei bine, cât îţi bei cacaua pe lângă pădure într-o dimineaţă, te simţi copleşit de miresmele pajiştilor într-o după-masă ori te găseşti în mijlocul unei mulţimi primitoare într-o seară, vei şti sigur că să ajungi în acest ţinut de basm a fost scris, a fost obligatoriu, a fost „musai”.