#umordetraducator #SMUF 🔗
Haideţi să mai spulberăm din „miturile”
ce ne vizează pe noi, traducătorii. Şi sper că veţi zâmbi!
- Oricât de mult am încercat să le explic clienţilor mei că, în absenţa
unui fişier-sursă editabil, traducerea nu va arăta la fel ca originalul,
încă mă simt neînţeleasă.
- Sunt site-uri de freelancing şi bloguri care vor să te convingă ce
uşor este să îţi găseşti clienţi online. Este foarte greu! D’apăi, dacă
ar fi atât de uşor, cei cu site-urile şi blogurile din domeniu nu ar mai
avea timp de scris articole, ar fi îngropaţi în muncă.
- Avem zile când ne vine să plecăm cu caprele pe dealuri numai să nu mai
interacţionăm cu clientul nostru dificil şi să îi rezolvăm cerinţele
absurde. Până la urmă, noi ne creăm realitatea, aşa că zugrăviţi-o frumos!
- Termenul de predare este, de cele mai multe ori, nerealist.
Traducătorul nu este roboţel, ci un om, ca tine. Nu poţi avea pretenţia să
traducă un text într-o perioadă (chiar de şi timpu-i o iluzie) în care tu
nu poţi tasta acelaşi text în propria-ţi limbă.
- Mai demult umbla o glumă care mi-a plăcut mult, că traducătorul este
persoana care-i plătită per hour,
per word, or perhaps [pe oră, pe cuvânt sau... să zicem, pe apucate]. J
#poliglot #SMUF 🔗
Poligloţii încep de mici. Acesta este probabil unul dintre ingredientele
succesului lor.
Ca mulţi copii născuţi în familii ardelene, mi-am început viaţa de poliglot
învăţând româna şi maghiara. Am înregistrări de la doi ani vorbind în ambele
limbi. La trei ani, am început să învăţ engleza împreună cu tatăl meu. Patru
ani mai târziu, am devenit interesată de franceză. Italiana a urmat; am
învăţat-o urmărind desene animate pe posturile italiene. Telenovelele au făcut
parte şi ele din călătoria mea lingvistică (este cazul multor români) când
atenţia mea s-a îndreptat asupra spaniolei. Apoi, pe măsură ce m-am maturizat,
am realizat ce îmi place şi ce nu. Am înţeles că pot alege – şi am ales
japoneza.
Bineînţeles, nu toate limbile pot fi stăpânite la acelaşi nivel. Mai mult,
există, ca în orice relaţie, suişuri şi coborâşuri, momente când o limbă ţi-e
mai dragă decât toate celelalte, când adoraţia şi fascinaţia pentru vocabularul
şi gramatica unei alte limbi trec dincolo de situaţiile obişnuite, lumeşti, ori
când eşti sătul să auzi vorbindu-se într-o limbă sau chiar să şi rosteşti
câteva cuvinte în respectivul grai!
Când prima ta profesie te poartă departe şi în acelaşi timp aproape de unde
ai început, bucuria dinăuntrul tău nu (prea) are egal. Călătoritul şi scrierea de călătorie pot reprezenta o extensie ori o altă dimensiune a unui traducător.
Aici intră în scenă limbile. Să experimentezi o cultură atunci când vorbeşti
limba locului este foarte diferit faţă de a te bizui pe traducerile şi
explicaţiile altor persoane. Nu voi uita niciodată cum am purtat o discuţie
despre istorie în maghiară cu domnul responsabil de muzeul Bătăliei de la Mohács...
cum am început să vorbesc dintr-o dată franceza de atât de multe ori... cum am
putut comunica în Argentina cu localnicii şi am pus bazele unor prietenii
trainice... cum am cerut întotdeauna indicaţii şi informaţii privind mâncarea
minunată (sunt vegetariană) în Italia... sau zâmbetul răsărit pe faţa mea prima
oară când am interacţionat cu vorbitori nativi de japoneză în centrul japonez
în care studiam.
Atât de multe amintiri şi vremuri frumoase! Trec dincolo de statul la birou
sau într-o cabină de interpret. Poligloţii nu se opresc niciodată; până la
urmă, sunt atâtea limbi în lume! /ce gând tentant!/ Am putea chiar susţine că
poligloţii şi călătorii împărtăşesc această viziune: cu cât mai mare-i
provocarea, cu atât mai dulce-i călătoria.
