Ca lingvist (şi traducător), am fost mereu atrasă de limbile străine. Familiile de limbi diferite sunt oportunităţi de a ne familiariza cu reguli gramaticale diferite. De pildă, ştiaţi că în limba japoneză adjectivele au timp? :-)
Mi-am făcut mulţi prieteni pe durata lecţiilor de japoneză şi încă sunt prietenă cu prima mea profesoară. Ea locuieşte în Tokyo acum, însă nu a încetat să călătorească, aşa că ne-a vizitat acum câţiva ani.
Să învăţ mai multe despre cultura acestei ţări a fost şi amuzant – nu ne-am ocupat doar de caligrafie şi pronunţie. Am urmărit şi am discutat (despre) anime, am participat la festivaluri, am purtat îmbrăcăminte tradiţională japoneză şi am învăţat dansuri japoneze.
În acelaşi fel în care o face şi călătoritul, învăţarea unei noi limbi ne deschide, făcându-ne să înţelegem şi să acceptăm un stil de viaţă diferit faţă de al nostru.
Ştiu că mama mea (care i-a adorat pe Toshiro Mifune şi Akira Kurosawa) a fost mândră să mă ştie studiind japoneza şi rezultatele obţinute la examene. Următorul pas? Să colind Japonia şi să mă folosesc de ce am învăţat.
0 comments